Maramures Belvedere
Descriere
Maramureș Belvedere este o locație specială prin poziția deosebită pe vârf de deal, însă ușor accesibilă de pe DN 18, la 100 m pe un drum lateral, oferind o priveliște deosebită către toți munții din jur. Ne aflăm la jumătatea distanței dintre Sighet și Viseu, la Petrova, deci aproape de toate obiectivele turistice, lângă pădurea de pe Dealul Hera, primii vecini fiind la 500-700 m de noi, ceea ce face ca pensiunea să fie locul perfect pentru petreceri de pomină.
Maramureș Belvedere dispune de 8 camere spațioase (18-23 mp) cu pat matrimonial mare (saltea de 160/200 cm), în fiecare camera existând posibilitatea de a adăuga pat suplimentar, iar în două dintre camere canapea extensibilă. Fiecare camera are baie proprie, patru camere au balcon.
La parter se află un salon generos cu propria baie, precum și bucătăria pe care o putem pune la dispozitia celor care vor să-și gătească. La cerere, putem oferi masă pentru cei cazați, aprovizionarea făcându-se preponderent cu produse locale.
Terenul aferent pensiunii este de un hectar, pe acesta aflându-se și o livada cu pomi fructiferi. Iarna avem săniuțe și pârtie de sănius, iar pentru celelalte sezoane propunem plimbări cu bicicletele pe care le avem în dotare sau drumeții.
Ciubărul cu jacuzzi și iluminat led (interior fibră de sticlă) vă ajută să vă destindeți după aceste plimbari în natură sau după vizitarea obiectivelor turistice. Pe terasa puteți savura o cafea sau un ceai, admirând minunatul peisaj oferit de Munții Maramureșului, dar si de Mănăstirea Izvorul Tămăduirii situată pe Dealul Hera.
Tarife ( excepție sărbători )
- 200 lei/noapte/2 persoane
- 350 lei/noapte/2 persoane cu mic dejun și cină incluse
Copii 0 – 10 ani gratuit, 11 – 15 ani reducere 50%. Al treilea adult în cameră reducere 10%.
CONDIȚII DE REZERVARE ȘI PLATĂ
După trimiterea cererii de rezervare veți aștepta confirmarea disponibilității pe e-mail. După confirmare veți primi și instrucțiunile de plată : avans 30% în termen de 48 de ore de la rezervare și diferența înainte cu 14 zile de data începerii sejurului. În caz de anulare cu mai mult de 14 zile până la intrarea la cazare penalizarea este de 30% din total, cu mai puțin de 14 zile până la data de intrare penalizarea este de 100%.
Oferta poate fi supusă unor condiții speciale pentru perioadele de sărbători, la fiecare rezervare veți primi pe e-mail și contractul aferent cu toate condițiile.
Rezervarea devine fermă doar după achitarea avansului prin metodele specificate în e-mail : card online, card de vacanță, transfer bancar sau cash la orice sucursală Banca Transilvania.
Tarife
Disponibilitate
Minim 2 nopți
Locație / Contact
- Telefon: +40769053322
- Email : contact@cabanesipensiuni.ro
Adaugă un review